Despre primavara - pesto de leurda





Daca esti fan usturoi atunci acest pesto este pentru tine :)!! Nu este o planta pe care o gasesti des prin magazinele mari, dar in schimb pietele sunt pline :). Sau in aceasta perioada daca ai chef de o plimbare prin padure o vei intalni din plin!! I se mai spune in popor usturoi salbatic sau usturoiul ursului ! Leurda este preferata ursilor, planta ce ii ajuta sa se refaca si sa se revigoreaze dupa hibernare. E un fel de medicament pentru ei. Deci, un motiv bun pentru a ne mobiliza sa o folosim/mancam in aceasta perioada. 😋 !!

Acest pesto este un sos mai gros ce poate fi servit cu diferite feluri de mancare : cu paste, alaturi de legume si/sau carne sau pur si simplu intins pe paine prajita (daca faceti fata unui gust mai pronuntat picant)!!



Ingrediente pentru un borcan de cca 150-200 ml:

100 gr. frunze proaspte de leurda
50 gr. de migdale prajite (sau nuci , seminte de pin)
100 ml.ulei de masline
40 gr.de parmezan ( sau pecorino)

sare daca e necesar in functie de gustul fiecaruia

Nu vorbim de o reteta complexa, in niciun caz. Ca parte crocanta am folosit migdale prajite care au calitatea de a "potoli"😉 gustul picant al leurdei.

Spalam bine leurda si prajim migdalele. Plasam efectiv toate ingredientele si jumatate din cantitatea de ulei intr-un blender si mixam pana obtinem consistenta unui pateu mai gros. Cantitatea de ulei cred ca tine de gusturile fiecaruia, de aceea recomand sa adaugati treptat jumatatea din uleiul ramas pentru a gestiona mai usor consistenta acestui pesto.
Daca aveti un mojar il puteti folosi cu mult succes zdrobind toate ingredientele in el :)!




Primavara minunata sa aveti si sa-l savurati cu drag!!💗

Mihaela


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Food Bloggers