Budinca de hrisca raw cu fructe pentru un mic dejun delicios si hranitor!


Primavara uite ca ne bate la usa si evident apare si dorinta noastra de ceva mai vesel, care sa fie in ton cu timpul de afara. Iar proverbul : " ziua buna se cunoaste de dimineata" este unul cat se poate de potrivit!! Dimineata optez destul de des pentru cereale si fructe, iar hrisca este una din cerealele mele preferate. Hrisca, un aliment minune de care v-am mai povestit pe blog. Fiind destul de versatila si parfumata o folosesc si in diverse mancaruri de baza precum: ardeii umpluti , dovleceii umpluti, mancare de hrisca etc. , in diverse salate : de sfecla rosie, de varza si grau fiert si evident la micul dejun. Cand eram mai mica o mancam simplu cu miere. Evident ca in timp am mai adaptat acest mic dejun si i-am schimbat consistenta si gustul, ajutandu-ma de noi ingrediente.
In timp, am aflat ca hrisca poate fi hidratata si poate fi la fel de comestibila  ca si cea fiarta. E usor diferita la gust, poate nu este atat de parfumata ca cea fiarta, dar pentru mine nu a fost o problema deoarece imbinata cu ingrdiente diferite si variate poti sa ii dai lejer aceeasi nota de 10 pentru rezultatul final!!

Astazi va prezint hrisca in varianta raw  (vreau sa pastrez toti nutrientii intacti 😊), iar voi puteti alege evident si varianta fiarta cu lapte de vaca/capra adaptata nevoilor voastre alimentare! 


Ingrediente pentru 2 portii:

50 gr. hrisca
100 ml. cca lapte vegetal (laptele de migdale mi se pare usor mai parfumat si placut la gust fiind usor dulciu)
o lingurita de miere
fructe la alegere: in cazul meu am folosit: 1/2 banana, 20 gr. coacaza congelata, 20 gr. goji si fulgi de cocos.

Hrisca se lasa in apa rece la hidratat peste noapte intr-o cana mai mare. Turnam apa peste ea, cat sa o acoperim si putin in plus. Asa arata hrisca a doua zi 😊:

Hrisca hidratata se paseaza/ blenduieste cu laptele si cu mierea pana obtinem consistenta unei budinci.

Daca va place mai lichid,  adaugati lapte. Turnam compozitia in bolul in care vom servi micul dejun. Deasupra acestei compozitii decoram cu fructele din dotare/dorite 😉!.

Inca o sugestie de prezentare 😉

Deci , vi s-a parut un mic dejun greu de pregatit? Nu cred 😉! Concluzia: putem sa avem si dimineata un mic dejun vesel, plin de culori si hranitor!!

V-am pupat!
Mihaela

Comentarii

Food Bloggers